Declaraţie de misiune

pke cimerContinuând tradiţia seculară a învăţământului superior maghiar din Ardeal, înţelegând responsabilitatea şi obligaţiile faţă de comunitatea maghiară din România, în scopul asigurării cadrului legal pentru activitatea educativă şi ştiinţifică a Institutului Superior Reformat „Sulyok István” întemeiat în 1990 de Eparhia Reformată de lângă Piatra Craiului, precum şi în interesul menţinerii şi dezvoltării învăţământului superior în limba maghiară din Oradea, Fundaţia Pro Universitate Partium înfiinţează în anul 2000 în Oradea Universitatea Creştină Partium, ca prima instituţie de sine stătătoare a învăţământului superior maghiar din România de dupa 1959.

Scopul universităţii fondate pe resursele materiale şi umane ale Institutului Superior Reformat „Sulyok István”, este de a contribui la dezvoltarea învăţământului superior în limba maghiară, ca parte organică a sistemului de învăţământ pentru minorităţi din România, şi de a asigura comunităţii maghiare din România specialişti cu pregătire superioară, competitivi în ţară şi în străinătate, în cadrul unui sistem de învăţământ în limbă maternă.