Conferința Internațională de Management Partium

Departamentul de Economie al Universității Creștine Partium organizează în perioada 2-3 septembrie 2019 Conferința Internațională de Management Partium.

Instituția superioară co-organizatoare este Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor al Universității din Debrețin și Academia Română - Filiala Iași, Comisia pentru studierea problemelor de marketing, iar organizația internațională profesională care sprijină organizarea conferinței este Agri MBA (International Network for the MBA Agribusiness and Commerce).

Misiunea conferinței este de a crea un mediu științific internațional în cadrul căruia părțile interesate în cercetare, educație și inovare pot avea un dialog strategic constructiv. Scopul conferinței este de a consolida parteneriatele între comunitățile de cercetare și implicarea cercetării în creșterea economică și dezvoltarea durabilă.

Sesiunile planificate ale conferinței reflectă, din perspectiva managementului și leadershipului, cele mai importante domenii ale cunoașterii și tehnologiei. Importanța tematicii este susținută de prestigiosul context organizațional internațional al evenimentului de două zile și de prelegerile plenare susținuți de invitați din Statele Unite, Olanda, Croația, Ungaria și România. În perioada desfășurării conferinței Editura Pearson și Editura Partium vor prezenta cele mai noi publicații în aula Universității Creștine Partium.

Programul conferinței, condițiile de participare și înscriere, precum cele mai importante termene limită pot fi găsite pe linkuile de mei jos:

https://gtt.partium.ro/en/pcm

kgBorítóképnek